deepmind,google,gaming,tech,server,amazon

DeepMind, subsidiara Google, a dezvoltat un algoritm AI pentru a prezice productivitatea centralelor eoliene cu 36 de ore in avans.

Sistemul este folosit deja pentru mai mult de 700 MW de energie eoliana, pe care compania ii foloseste pentru a alimenta data centerele si birourile din SUA.

„Folosind o retea neuronala care contine numeroase prognoze, precum si un istoric al datelor, am configurat sistemul DeepMind pentru a prezice cu 36 de ore inainte energia eoliana generata”, au scris Sims Witherspoon si Will Fadrhonc intr-o postare.

„Bazandu-ne pe aceste predictii, modelul nostru recomanda angajamentele de putere optime pentru fiecare ora cu mai mult de o zi in avans. Acest lucru este important, intrucat sursele de energie care pot fi programate sunt deseori mult mai valoroase.”

Compania sustine ca programul a „crescut valoarea energiei eoliene cu aproximativ 20 de procente”, insa se va lucra in continuare pentru a cizela algoritmul. Intrebata fiind daca algoritmul va fi disponibil in afara SUA, sau daca exista planuri legate de publicarea sau comercializarea acestuia, compania a refuzat sa comenteze.

Acest algoritm este doar una dintre multele abordari ale Google pentru a creste stabilitatea grilelor de stocare. In 2014, compania a incheiat un parteneriat cu TAE Technologies, cea mai mare companie privata de reactoare de fuziune din lume, pentru a explora folosirea inteligentei artificiale in acest domeniu. Trei ani mai tarziu, cele doua companii au anuntat Algoritmul Optometrist, care accelereaza ritmul cercetarii plasmei.

X, departamentul de cercetare al Alphabet, experimenteaza de asemenea cu grilele de stocare. Proiectul Malta urmareste sa stocheze energia surselor regenerabile intermitente folosind sare si antigel.

Preluat de pe Data Center Dynamics

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.